Cetatea invizibilă Herneacova – Când legenda bate GPS-ul

Ascunsă undeva între dealurile blânde ale Banatului, la doar 30 de kilometri de Timișoara, Cetatea Herneacova e genul acela de destinație care nu-ți sare în ochi din primele rezultate Google, dar se strecoară în sufletul celor care o descoperă. Aflat pe teritoriul comunei Recaș, locul e înconjurat de păduri de stejar și salcâm, drumuri de țară și… da, câteva indicatoare modeste care te trimit spre „Cetate”.

Istoricii au estimat că aici ar fi fost cândva o fortificație medievală de secol XIII, cel mai probabil una de tip val–șanț folosită ca punct strategic de observație. În epoca în care Banatul era frământat de războaie și treceri între imperii, asemenea locuri aveau un rol esențial în apărarea satelor și în supravegherea căilor de acces.

Și totuși, există ceva. Un sentiment aparte. Ai fost păcălit frumos. Ai trecut prin pădure, ai vorbit cu oameni, ai râs cu prietenii tăi de gluma pe care ți-a jucat-o istoria locală. Ai descoperit că uneori călătoria chiar contează mai mult decât destinația.

Dacă o iei cu umor, e una dintre cele mai faine aventuri spre nicăieri din Banat.

Am fi adăugat și mai multe poze, dar… din motive evidente, nu avem.

Stă dreaptă, tăcută, modestă. O cruce de lemn.

Atât. Niciun zid. Niciun bolovan. Nici măcar un biet șanț care să semene a ruină. Nicio cetate.

Doar o cruce care nu are absolut nicio legătură cu vreo construcție istorică.

Panoul amenajat în zona Herneacova

Sursa foto: Facebook/Muzeul Național al Banatului

Încă de când ajungi în zonă, simți un fior pe șira spinării. Nu din cauza cetății, ci mai degrabă din cauza drumului forestier cu gropi unde doar ursul pare să mai fi trecut recent.

GPS-ul își dă oficial demisia. Nu-i bai. Întrebi localnicii. Old school. Ei știu. Nu Google, nu TripAdvisor, ci nea Ghiță de pe bancă.

– „Cetatea? Apoi… mergeți pe potecuța aia, țineți dreapta la copacul crăcănat și după aia mai întrebați pe cineva.”

Drumul până acolo e ușor de urmat: fie că vii cu bicicleta, cu mașina sau pe jos (pentru cei mai sportivi), traseul e clar. E chiar și un podeț mic din lemn peste pârâul din zonă, iar natura e spectaculoasă în orice anotimp. Fiecare cotitură prin pădure te face să simți că te apropii de ceva măreț, de ceva cu greutate istorică.

Peisajul e fain, n-ai ce zice. Pădurea are farmec, iar drumul te scoate într-un luminiș unde natura pare că-și trage sufletul. Și-apoi… o vezi.