Deserturi tradiționale românești – minunății din lada cu amintiri

Hai să le trecem în revistă – poate îți vine și ție pofta de o pauză dulce prin România.

Papanași – clasici, prăjiți și rotunzi

Puține deserturi au atins statutul de legendă în România precum papanașii. Dacă n-ai mâncat papanași cu smântână și dulceață, n-ai mâncat desert românesc. Prăjiți bine, cu biluță deasupra (atenție, esențial!), pufoși în interior și ușor crocanți la exterior. Dulceața de afine e standard (sau cireșe, dacă vrei scandal la masă), dar orice variantă onestă trece testul. Sunt greu de ignorat și imposibil de refuzat, indiferent dacă ești turist sau localnic.

Cozonacul – colacul românesc al răbdării

Dacă e Crăciun sau Paște și nu miroase a cozonac în casă... înseamnă că ceva nu e în regulă. Cu nucă, cacao, rahat sau mac, cozonacul e acel desert care adună generații. Se frământă serios, se coace cu răbdare și se taie când nu te vede nimeni, ca să testezi dacă a ieșit. Fiecare familie are „cea mai bună rețetă”, moștenită, adaptată, păzită. Și toate sunt perfecte – așa cum e orice gust care te duce acasă.

Alte delicii uitate, dar nu pierdute

• Laptele de pasăre – sună sofisticat, dar e doar ou, lapte și puțină magie

• Nuci umplute – dulcele de nuntă și de sărbătoare

• Cornulețe fragede – cu gem, cu rahat, cu ce vrei tu, dar neapărat cu zahăr pudră până în gene

Adevărul e că deserturile tradiționale românești nu se potrivesc pe farfurii mici. Astea nu-s doar deserturi. Sunt feluri simple prin care România îți zice „bine-ai venit”.

Dacă dai o tură prin România și ai chef de ceva dulce, caută mai întâi deserturile astea. Le găsești prin pensiuni, târguri, piețe sau chiar în meniul vreunui restaurant local care știe să nu complice lucrurile. Uneori, un papanaș bun spune mai multe despre România decât un ghid turistic.

Plăcintele – din aluat și povești

Cu mere, cu brânză, cu dovleac, cu vișine. Fiecare zonă are varianta ei, dar toate au același scop: să fie bune. Și sunt. Plăcintele chiar vorbesc dialecte diferite în funcție de zonă: În Moldova sunt subțiri, rotunde, coapte pe plită și se mănâncă direct din mână, cât sunt calde. În Ardeal sunt mai groase, pufoase, coapte la cuptor, cu umplutură generoasă de mere sau dovleac cu scorțișoară. Iar prin Oltenia și Maramureș, se coc pe plită sau lespede, umplute cu brânză, mărar sau varză călită. Nu-s sofisticate, dar nici nu trebuie. E plăcintă, nu operă de artă.

Găluștele cu prune – desertul discret, dar serios

Sunt acele momente când o gălușcă cu prune face mai mult decât o prăjitură de cofetărie. Găluște moi, cu aluat de cartofi (da, ai citit bine) și prune întregi, acoperite cu pesmet tras la tigaie și zahăr. O mănânci încet, în liniște și-apoi mai ceri una. Nu se laudă, dar e printre cele mai bune.